Sunt, ce-i drept, putine datile in care mie imi vine sa scriu despre ce inseamna a fi blogger pentru ca eu una regasesc o mare scarba in insusi cuvantul “blogosfera”. Adica…pronunta si tu”blogosfera”. E prea snob pentru a defini o “cârdăşie” de site-uri, *hâc* parerea mea.

Acum eu una nu pot sa vorbesc decat din proprie experienta, oricat de obiectiv ar trebui sa apara un astfel de articol  in ochii vostri. Cele mai reusite articole ale mele au fost cele in care transpuneam cu o exactitate iesita din comun realitatea vazuta prin ochii mei, folosind cuvintele mele. Chiar daca la inceput totul parea stangaci, cuvintele nu mi se pareau alese cum trebuie, mi-am dat seama ca nu trebuie sa ma chinui prea mult. Totul vine odata cu timpul.

Dar odata cu timpul mai vine si altceva: obisnuinta. Nu imi place sa cred ca blogul a ajuns o obisnuinta pentru mine pentru ca, vorba aia, chiar nu e. E mai mult o nevoie. Din cate vedeti, in ultimul timp scriu mai rar, scriu doar cand am nevoie. Am vazut de asemenea ca unora dintre voi le e dor de ce scriam. Si mie imi e pentru ca, citind intr-o seara vechile articole, mi-am dat seama ca “bă, chiar le aveam cu scrisu’ “. Poate ca si acum ma pricep la scris dar mi-am cam pierdut stilul. Mi s-a si reprosat ca articolele mele nu mai au acel farmec de demult.  Nu ma mai regasesc in ceea ce scriu si am ajuns sa fiu prea confidentiala fata de voi. Plus ca ceea ce scriam eu erau in mare parte emotii ,  pe care cu timpul am simtit nevoia sa nu le mai impartasesc chiar tuturor, nici macar sub forma alegorica. Am preferat sa le spun unor apropiati si asa imi simteam emotiile in siguranta. E lesne de inteles ca nu toti abordeaza aceleasi subiecte ca mine si, deci, nu toti se confrunta cu aceste probleme.

Mi-am dat seama ca inainte, cand pateam ceva sau mi se intampla ceva, primul impuls era sa “scriu articolul” si nu sa povestesc cuiva. Asa articolul primea acel “prim impuls”, acea “prima reactie”, scriam exact ce gandeam si vorbele imi curgeau fluent. Dar daca povestesc cuiva inainte, pe blog tind doar sa reformulez propriile-mi cuvinte si iese ceva…aiurea. Nu iese nimic demn de a fi postat.

Trecand de la una la alta, nu stiu cum sunt alti bloggeri dar eu, cand vine vorba sa vorbesc despre blog, ma blochez. Am vorbit cu cineva despre asta in jur de o ora si ceva…numai theme, platforme, ce poti sa scrii, modalitati de promovare…etc si nu am mai simtit nevoia vreo 3 zile sa intru in wp-admin. E ca si cum ar merge un doctor cu trenul si, intrand in conversatie cu ceilalti pasageri, acestia incep sa ii zica “pai stiti ca si pe mine ma doare aici. ce ar putea fi?” La un moment dat ti se acreste. Si se pune problema sa “iei o pauza” sau asa ceva. Pur si simplu…nu stiu. E ca si cum ai pune un poet sa isi comenteze singur poezia